Cuprins Caută

Copiii Regelui Ferdinand și ai Reginei Maria

 

Regina Elisabeta

 

Alteţa Sa Regală Principesa Elisabeta Charlotte Josephine Victoria Alexandra s-a născut la Sinaia, la 29 septembrie / 11 octombrie 1894, ca fiică a Principilor Moştenitori Ferdinand şi Maria. S-a căsătorit, la 27 februarie 1921, cu Principele George al Greciei şi Danemarcei, viitorul Rege George al II-lea al Greciei, de care a divorţat în 1935. Principesa Elisabeta a României a murit la 15 noiembrie 1956, la Cannes, în Franţa.

Şi-a petrecut copilăria şi adolescenţa la Sinaia şi în Bucureşti. Ca şi Principele Carol, fratele ei mai mare, Elisabeta s-a născut îndeajuns de devreme pentru a avea privilegiul de a-i cunoaşte bine pe Regele Carol I şi pe Regina Elisabeta, unchii părinţilor ei. De asemenea, împreună cu fratele ei Carol a beneficiat de şansa de a avea părinţi aflaţi la o vârstă tânără, apropiaţi de vârsta lor şi mai puţin ocupaţi cu treburile statului, aşa cum avea să se întâmple începând cu anul 1914, când au devenit suverani. Carol şi Elisabeta, născuţi în 1893, respectiv 1894, aveau o mamă cu numai optsprezece, respectiv nouăsprezece ani mai mare ca ei. Fire enigmatică şi retrasă, uneori capricioasă, Elisabeta a primit o educaţie aleasă, numai în particular, şi a luat lecţii de pian şi de vioară de la George Enescu. Mama ei o caracteriza astfel:

 

Elisabeta, cu toate că era foarte tăcută, avea o fire plină de căldură, de fantezie şi de imaginaţie. Îi plăcea să stea singură, dar copil mic de tot, era uneori cuprinsă de însufleţire; ochii ei atunci se aprindeau, însă rareori rostea în cuvinte ce gândea. (...) Era cât se poate de frumoasă şi chiar în primele luni avea trăsături minunat de clasice cu toate că chipul îi era rotund ca al unui îngeraş. Privirea ei te ţintea drept, aproape sfidătoare, sub sprâncenele bine desenate.58

 

La 27 februarie 1921, Principesa Elisabeta se căsătoreşte, la Bucureşti, cu Principele George al Greciei şi al Danemarcei, care devine, un an mai târziu, rege al elenilor (27 septembrie 1922 - 18 decembrie 1923). George al II-lea s-a născut la Tatoi, în Grecia, la 7 iulie 1890, ca fiu al Regelui Constantin I al elenilor şi al Reginei Sofia. La Atena, în 1922, Elisabeta s-a îmbolnăvit de febră tifoidă. George al II-lea şi Elisabeta sunt obligaţi să plece în exil la Londra, în anul 1924, când Grecia alege ca formă de  guvernământ republica. Elisabeta divorţează de Regele George al II-lea în 1935. În acelaşi an, George îşi recapătă tronul (pe care avea să-l ocupe până la moarte, în 1 aprilie 1947), iar Elisabeta revine în România, unde locuieşte până la plecarea Regelui Mihai, în ianuarie 1948, și revine la titlul și numele de Principesa Elisabeta a României.

 

Elisabeta şi-a clădit la Bucureşti, alături de parcul Herăstrău şi în imediata apropiere a Muzeului Satului, un palat proiectat de arhitectul Corneliu M. Marcu, început în anul 1935 şi desăvârşit în anul 1937. O placă de aramă aflată în partea dreaptă a uşii de intrare în Palatul Elisabeta, sub bolta de piatră, indică anii construcţiei, ca şi anul naşterii şi cel al morţii arhitectului: 1911–1991. Arhitectul Marcu şi-a asumat dificilul proiect al construcţiei palatului la vârsta de numai 24 de ani. Iar Principesa Elisabeta a fost atât de curajoasă şi de originală încât să i-l încredinţeze. De altfel, de la Principesa Elisabeta au rămas desene şi schiţe, precum şi unele file de jurnal care atestă un talent literar şi artistic moştenit, probabil, de la mama ei, Regina Maria, şi de la Regina Elisabeta a României. Un alt loc de suflet al Elisabetei a fost castelul de la Banloc, în Banat, unde şi-a găsit liniştea şi a fost înconjurată de iubirea localnicilor.

Începând cu 1948, când a trebuit să plece în exil, după abdicarea forţată a Regelui Mihai, Elisabeta a locuit în Franţa, unde şi-a asigurat existenţa oferind lecţii de pian. S-a stins din viaţă la 15 noiembrie 1956, la Cannes, în vârstă de şaizeci şi doi de ani. 15 noiembrie este, ca o coincidenţă în plus, ziua de naştere, în anul 1951, a Principesei Elena, fiica Regelui Mihai, precum şi ziua de căsătorie a Regelui Carol I şi a Reginei Elisabeta, în 1869.

În anul 2003, odată cu aducerea în ţară a rămăşiţelor pământeşti ale Regelui Carol al II-lea, în cadrul unei ceremonii militare, la aeroportul Otopeni, atât Regele, cât şi Guvernul României au decis iniţierea demersurilor pentru repatrierea osemintelor celorlalţi copii ai lui Ferdinand şi ai Mariei (cu excepţia lui Mircea, născut în 1913 şi mort în anul 1916, îngropat deja în pământ românesc). Rămăşiţele Principeselor Ileana şi Mărioara nu pot fi repatriate. Principesa Ileana şi-a sfârşit viaţa ca maică a mănăstirii ortodoxe din Ellwood City, SUA, şi va rămâne, pentru totdeauna, în spaţiul mănăstirii pe care a fondat-o. Regina Maria a Iugoslaviei a fost şi rămâne membru al Familiei Regale a Serbiei şi Iugoslaviei şi își găsește astăzi locul de veci la necropola regală de la Oplenac, aproape de Belgrad. Principele Nicolae a cerut în testament să fie îngropat alături de prima sa soţie, Ioana, la Lausanne. Aşadar, doar Principesa Elisabeta ar fi putut lua drumul întoarcerii alături de fratele, părinţii şi unchii ei. Din păcate, în testamentul său Elisabeta a specificat că, în cazul în care este posibil, ar vrea ca sicriul ei să fie îngropat la Sigmaringen, ceea ce s-a şi întâmplat, după moartea ei. Probabil că la data morţii (la doar trei ani după moartea lui Stalin), ea nu se putea gândi că, într-o zi, România s-ar putea schimba într-atât încât să-i repatrieze, pentru odihna veșnică, pe membrii Familiei Regale trecuți la cele veșnice.

Generația noastră a familiei nu a cunoscut pe Principesa Elisabeta, Regină a Greciei. Ceea ce știm de la contemporanii ei este că nu a fost un om fericit și că nu s-a înrădăcinat, cu adevărat, nicăieri în lume. Într-o zi, însă, în anii 1990, am primit un geamantan cu cărți și caiete, care au aparținut Elisabetei și care au fost oferite Regelui Mihai, printr-un concurs de împrejurări. Printre ele se aflau două obiecte care ne-au impresionat îndeosebi: un fel de jurnal, scris de mână și garnisit cu frumoase desene în creion, un șir de gânduri și imagini care trădau multă suferință și însingurare; și un set de cinci picturi în acuarelă și creion, de mare talent și expresivitate, care atestau moștenirea, de către Elisabeta, a darurilor artistice moștenite de la mama sa, Regina Maria. Aceste lucrări se află astăzi în Biblioteca Regală de la Săvârșin și în colecția de picturi de la Palatul Elisabeta, edificiul care-i poartă numele.

 

NOTE

 

58. Maria, Regina României, Povestea vieţii mele, vol. II, p. 284.

 

 

Regina Maria

 

Alteţa Sa Regală Principesa Maria s-a născut la Gotha, la 27 decembrie 1899/ 8 ianuarie 1900. S-a căsătorit la Belgrad, la 8 iunie 1922, cu Regele Alexandru I al Iugoslaviei, care avea să fie asasinat în 1934. Regina Maria a Iugoslaviei, din care descinde actuala Familie Regală a Serbiei, a murit  la Londra, la 22 iunie 1961.

Principesa Maria (alintată Mărioara şi Mignon), fire sensibilă şi melancolică, a copilărit la Bucureşti şi la Sinaia, călătorind, călărind, citind, pictând, învăţând limbi străine şi cântând la pian. Până la 18 ani, a luat lecţii private de la iluştri profesori, printre care Nicolae Iorga. Mama ei, Regina Maria a României, scria:

 

Mignon era toată numai zâmbete şi blândeţe; se mulţumea cu orice (...) fără a arăta vreodată dorinţa de a porunci sau de a domina. Firea ei era plămădită din blândeţe şi răbdare cu un oarecare amestec de indolenţă (...) Niciodată nu se jeluia de nimeni, nici nu se supăra, ochii ei prelungi şi albaştri aveau o privire liniştită şi îngăduitoare (...) Mignon avea aproape o răbdare de ţăran (...) o iubeam cu dragostea unei leoaice pentru puii ei.59

 

Mignon, aşa cum o alintau părinţii ei, s-a logodit la Bucureşti, la 12 februarie 1922, cu Regele Alexandru I Karagheorghevici al Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor, născut la 4 decembrie 1888, ca fiu al Regelui Petru I al Serbiei şi al Principesei Zorka Petrović-Njegos a Muntenegrului, şi botezat de Țarul Alexandru al III-lea al Rusiei. Logodna celor doi a fost primită, în stradă, de mulţimi entuziaste şi a marcat apropierea celor două Case Regale. Fastuoasa ceremonie a nunţii a avut loc la Belgrad, la data de 8 iunie 1922. Au avut trei copii: Regele Petru al II-lea (1923–1970), care l-a avut ca naş de botez pe Regele George al V-lea al Marii Britanii, reprezentat la Belgrad de fratele său, Ducele de York, şi Principii Tomislav (1928-2000) şi Andrei (1929-1994). Maria s-a dedicat poporului căruia i-a fost regină, i-a învăţat limba, iar poporul a îndrăgit-o. A patronat numeroase spitale, şcoli şi orfelinate, rămânând una dintre cele mai importante binefăcătoare ale frământatei zone a Balcanilor; Crucea Roşie sârbă s-a aflat sub Înaltul ei Patronaj. În 1929, după schimbarea numelui regatului, a devenit Regina Marija a Iugoslaviei.

Căsătoria fericită a Reginei Maria avea să fie spulberată de gloanţele unui fascist anti-dinastic. Regele Alexandru a fost asasinat la Marsilia, în ziua de 9 octombrie 1934, împreună cu Louis Barthou, ministrul de Externe al Franţei. La 10 octombrie, Regina îndurerată sosea şi ea la Marsilia, pentru a recupera rămăşiţele pământeşti ale soţului său. La sosire, Regina spunea:

 

Singura consolare este gândul că soţul meu a murit pe acest pământ al Franţei, ţara pe care o iubea cel mai mult, după propria sa patrie!

 

Regelui Alexandru i-a succedat la tron fiul lui, Petru, care avea 11 ani, iar Maria a devenit Regina-mamă a Iugoslaviei; până la vârsta de 18 ani, Petru al II-lea a domnit prin Regenţă. El a fost îndepărtat de la Tron în 1945, cu ajutorul trupelor sovietice, iar republica populară a fost proclamată, la 29 noiembrie 1945, sub dictatura lui Tito. Nepotul Mariei, Principele Moştenitor Alexandru al II-lea, născut în 1945 ca fiu al Regelui Petru al II-lea şi botezat de Regele George al VI-lea al Marii Britanii şi de Principesa Elisabeta, actuala Regină Elisabeta a II-a, este astăzi şeful Casei Regale a Serbiei.

Regina Maria a Iugoslaviei a stat în ţara ei de adopţie, locuind mult în reşedinţa de vară de la Bled (Slovenia), până în 1941, când Iugoslavia a fost invadată de Germania nazistă; anterior, ea se opusese cu străşnicie tranzitării Iugoslaviei de către trupele şi blindatele germane, spre Grecia. A plecat în Anglia şi s-a ocupat mult de refugiaţii iugoslavi. A murit la Londra, în ziua de 22 iunie 1961, la vârsta de şaizeci şi doi de ani, această vârstă fatidică pentru mulţi dintre membrii Dinastiei Române. Este înmormântată în mausoleul Familiei Regale britanice, din Frogmore, unde se odihneşte şi Regina Victoria a Marii Britanii, străbunica sa.

În 1934, după ce îşi pierduse soţul, Regina Maria a Iugoslaviei îi scria fratelui său, Principele Nicolae al României:

 

Tocmai acum, când m-a lovit soarta atât de crud, mă întreb, dragul meu Nicky, unde s-au risipit anii pierdutei noastre copilării de la Cotroceni, dulceaţa pastorală a vacanţelor petrecute la Pelişor şi toată acea lume pe care nu ne-o mai poate dărui nimeni înapoi?! Tu te mai uiţi spre trecut vreodată, căci eu una am întors spatele viitorului, de-acum încolo, pentru totdeauna.

 

În ultimii ani, Familia Regală a României a fost prezentă de mai multe ori în Serbia, cu diferite ocazii publice și celebrări regale. De fiecare dată, la Belgrad, ca și în alte orașe ale Iugoslaviei timpurilor Reginei Maria, am constatat afecțiunea, dar mai ales respectul de care Suverana se bucura. Maria, ca și Alexandru I, soțul ei, a lăsat o urmă importantă în societatea vremii și în identitatea națională.

Cu trei ani în urmă, în luna mai 2013, Familia Regală a Serbiei a repatriat, alături de Președinție, Parlament și Guvern, rămășițele pământești ale Reginei Maria. Ceremonia a fost, de asemenea, consacrată readucerii în țară a rămășițelor Regelui Petru al II-lea, fiul Reginei Maria, a Reginei Alexandra (soția Regelui Petru al II-lea) și a Principelui Andrei, al treilea fiu al Reginei Maria. Ei odihnesc acum la Oplenac, necropola regală, alături de Regele Alexandru I și alți membri ai Dinastiei Regale Karageorgevici.

 

NOTE

 

59. Maria, Regina României, op. cit., pp. 284–285.

 

Principele Nicolae

 

Alteţa Sa Regală Principele Nicolae al României s-a născut la Sinaia, la 5/18 august 1903, şi a fost botezat de către Ţarul Rusiei, Nicolae al II-lea, al cărui prenume îl purta. A fost Regent al României, între 1927 şi 1930. A murit la 9 iulie 1978, la Madrid și a fost înmormântat la Lausanne, în Elveţia.

Principele Nicolae, alintat Nicky, a copilărit la Sinaia şi la Bucureşti şi a devenit ofiţer al armatei române. Mama sa îl descria astfel:

 

Era cât se poate de nostim şi de neascultător, parcă ar fi avut argint viu în vine, nu putea să se astâmpere nici o clipă, era totdeauna şi mereu în mişcare. Cu toate că nu era nici cuminte, nici supus, avea un fel al lui prin care făcea pe toţi să-i împlinească voia. Oriunde se ducea Nicky, se ducea să poruncească şi să dea ordine, nu doar că era stăpânitor şi agresiv, dar pentru că era mucalit. Nostimada lui era plină de voie bună, irezistibilă şi făcea să râdă şi pe cei mai posaci (...) Unchiul  [Regele Carol I; n.n.] îl iubea şi-l lua cu el în lungi plimbări (...) Nicky ajunsese distracţia Regelui, care aproape nu mai putea fi o zi fără el şi avea un zâmbet de o bunăvoinţă specială pe care îl păstra numai pentru acest copil vioi ca o flacără care îi furase de-a binelea inima. (...) De fapt lui Nicky nu i se putea nimeni împotrivi. Era un băieţel frumos deşi avea nasul cam prea lung pentru un copil. Ochii erau de un albastru intens cu o privire impunătoare, uneori aproape fioroasă.60

 

A fost un tânăr impetuos, plin de viaţă, pasionat de maşini şi de viteză. A studiat la Colegiul Eton, în Anglia, şi l-a avut drept tutore pe Mr. Hansell, care se ocupase şi de Prinţul de Wales. A fost membru al Organizaţiei Cercetaşilor din România, şi-a oferit Înaltul Patronaj Societăţii pentru Îmbunătăţirea Rasei Canine din România şi a făcut parte din primul Comitet de conducere al Asociaţiei Creştine a Tinerilor YMCA din România (înfiinţată, în 1919, de către Regina Maria). Celebrul castel al Iuliei Hasdeu, de la Câmpina, i-a fost lăsat prin testament, de către B.P. Hasdeu, în anul 1906, Principelui Nicolae, care însă nu l-a acceptat.

La 20 iulie 1927, a devenit Regent al României şi a exercitat direcţia Consiliului de Regenţă până la 8 iunie 1930, când fratele lui, Carol al II-lea, a fost proclamat Rege. După venirea pe Tron a fratelui său, Principele Nicolae a primit funcţii onorifice, precum acelea de inspector general al armatei şi de preşedinte al Consiliului Superior al Aeronauticii.

S-a căsătorit, la 28 octombrie 1931, cu Ioana Dumitrescu-Doletti. Căsătoria nu a fost însă recunoscută de Regele Carol al II-lea, care a hotărât să-l trimită pe fratele său în două călătorii succesive, în Europa şi Statele Unite. Relaţiile dintre fraţi au devenit tot mai tensionate, Nicolae neacceptând să îi fie anulată căsătoria. La 9 aprilie 1937, Carol al II-lea l-a exclus din Familia Regală, i-a suprimat titlurile şi drepturile dinastice şi l-a autorizat să poarte numele de Nicolae Brana. Și-a recâștigat dreptul de a se numi Nicolae de Hohenzollern începând cu 10 iulie 1942, prin decizia Regelui Mihai I59. 

Principele Nicolae a părăsit România, plecând în Spania, apoi în Elveţia. După instaurarea regimului comunist în România, a sprijinit organizaţiile exilului românesc, printre care Institutul Român de la Freiburg (şi biblioteca), revistele Libertatea Românească şi Fapta, tipărite la Madrid, şi Editura Factum. A înfiinţat, la Paris, Centrul Român de Cercetări, iar în 1954, Uniunea Asociaţiilor Române din Germania. După moartea soţiei sale, în 1963, s-a căsătorit, a doua oară, în 1967, cu Thereza Figueira de Mello, originară din Venezuela.

Generația noastră nu l-a cunoscut bine pe Principele Nicolae. El s-a întâlnit, în exil, cu Regele Mihai și Regina Ana, o singură dată, în Elveția.

Spre sfârşitul vieţii, a început să-şi scrie memoriile, dar nu a apucat să finalizeze decât o mică parte din vastul plan pe care şi-l făcuse. A murit la Madrid, la 9 iulie 1978, în vârstă de şaptezeci şi cinci de ani, și a fost înmormântat la Lausanne, alături de prima soție.

 

 

NOTE

 

 

60. Maria, Regina României, op. cit., pp. 281–283.

59. Ion Mamina, Regalitatea în România, București, Editura ,,Compania", 2004, p. 95.

 

Principesa Ileana

 

Alteţa Sa Regală Principesa Ileana a României s-a născut în Palatul Cotroceni, la 23 decembrie 1908/ 5 ianuarie 1909. S-a căsătorit, la 26 iulie 1931, cu Arhiducele Anton al Austriei (de care a divorţat în 1954), cu care a avut şase copii. În ultima parte a vieţii s-a călugărit, sub numele de Maica Alexandra, şi a fondat prima mănăstire ortodoxă de limba engleză din Statele Unite ale Americii. A murit la 21 ianuarie 1991, la Youngstown, în Statele Unite.

Principesa Ileana a copilărit, ca şi fraţii şi surorile ei, la Sinaia şi la Bucureşti. „Copilul cu ochi albaştri“ a fost fiica favorită a mamei ei, care scria:

 

Ileana era un copil cuminte şi se născuse cu legea binelui într-însa. Pe Ileana n-aveai nevoie s-o înveţi ce e bine şi ce e rău. Dar cu toate acestea, nu era încrezută; era un copil vesel, fericit, plin de viaţă şi de vioiciune61.

 

Mama şi fiica au petrecut clipe de pace în reședința de la Balcic şi la Castelul Bran, pe care Regina Maria i-l va şi lăsa moştenire Principesei Ileana. Tot pe urmele mamei sale avea să calce Ileana prin scrierile ei, dar şi prin opera de caritate, înfiinţând, la Bran, Spitalul „Inima Reginei“ (dedicat memoriei Reginei Maria) şi lucrând ca infirmieră, în timpul celui de Al Doilea Război Mondial. A condus Cercetăşia feminină şi Asociaţia Femeilor Creştine YMCA din România. Curajoasă şi puternică, a ştiut să fie mereu alături de cei aflaţi în dificultate. A studiat la Colegiul din Heathfield-Ascot (Marea Britanie) şi a fost o fire sportivă, pasionată de yachting (avea chiar brevet de căpitan de cursă lungă). A studiat pictura cu Jean Al. Steriadi şi sculptura cu Ion Jalea. Frumuseţea ei a fost admirată în epocă.

S-a căsătorit, la 26 iulie 1931, cu Arhiducele Anton al Austriei (1901 – 1987), descendentul ilustrei dinastii a Habsburgilor, născut la Viena, la 20 martie 1901, un pasionat aviator (de aceea, darul de nuntă din partea Regelui Carol al II-lea a fost un avion de agrement). Nunta a avut loc la Sinaia, în prezenţa multor membri ai dinastiilor europene.

Principesa Ileana a locuit în Austria, la Mödling și Castelul Sonnberg, şi în România, până în 1947, iar apoi în exil, în Argentina (unde a înfiinţat Căminul „Regina Maria“, pentru refugiaţii politici români) şi în Statele Unite ale Americii. Emoţionantă este evocarea de către Principesa Ileana, în cartea Trăiesc din nou, a momentului în care a părăsit ţara şi a felului în care a fost copleşită de dovezile de iubire şi devotament pe care oamenii obişnuiţi le-au dăruit prinţesei ce le stătuse alături.

Principesa Ileana şi Arhiducele Anton au avut şase copii: Arhiducele Ştefan (1932 - 1998), Arhiducesele Maria-Ileana (Minola, 1933 - 1959) şi Alexandra (n. 1935), Arhiducele Dominic (n. 1937), Arhiducesele Maria-Magdalena (n. 1939) şi Elisabeta (n. 1942). Principesa Ileana a divorţat, în 1954, de Anton al Austriei şi s-a căsătorit la Newton, Massachusetts, în Statele Unite, cu doctorul Ştefan Issărescu. În anii ’50 a străbătut America, ţinând conferinţe despre România şi despre drama ei sub comunism. În 11 ianuarie 1959 o pierdea pe fiica sa, Minola, care murea în Brazilia, împreună cu soţul ei, într-un accident de avion.

După divorţul de cel de-al doilea soţ, în 1965, Principesa Ileana s-a călugărit, în Franţa, sub numele de Maica Alexandra şi a fondat, în 1967, prima mânăstire ortodoxă de limba engleză din Statele Unite ale Americii, în Pennsylvania, la Ellwood City — Mănăstirea cu hramul Schimbarea la Faţă, a cărei stareţă a fost.

Principesa Ileana a scris mai multe cărţi62 şi a fost, de asemenea, prezentă în presă, cu articole pe subiecte religioase sau în care îşi evoca ţara.

A revenit în România o singură dată, în septembrie 1990. Puternica ei convingere a fost că esenţial pentru România ieşită din deceniile de comunism era să îşi recupereze istoria. Şi românii începeau să o facă: la Bran, Maica Alexandra a fost întâmpinată cu căldură de 2 000 de oameni. Maica Alexandra, Principesa Ileana a României, moare, înconjurată de familie, la 21 ianuarie 1991, la Youngstown — Ohio, în vârstă de optzeci şi doi de ani. Este înmormântată, conform dorinţei, în grădina mănăstirii pe care a ctitorit-o, în Ellwood City. A luat cu ea în mormânt o cutie cu un pumn de pământ românesc.

Astăzi, Arhiducesa Maria-Magdalena, penultimul copil al Principesei Ileana și al Arhiducelui Anton, este adesea prezentă în România, alăturâdu-se Familiei Regale în multe ocazii publice. Este legată de țara în care s-a născut și a trăit până la vârsta de zece ani și revine, alături de familia sa, oridecâte ori are ocazia. Generația noastră s-a întâlnit, în mai multe ocazii, cu copiii Principesei Ileana, Arhiducele Dominic și Arhiducesele Alexandra și Elisabeta, atât la București, cât și la Sinaia, Salzburg sau în alte orașe ale lumii. Un lucru admirabil, care impresionează mult, este iubirea și admirația copiilor Principesei Ileana față de mama lor.

 

 

NOTE

 

61. Maria, Regina României, op. cit., p. 286.

62. Dintre lucrările sale, amintim: I Live Again (1951, New York, roman autobiografic; în româneşte, Trăiesc din nou, 1999, Bucureşti), Hospital of the Queen’s Heart (1953, New York), The Spirit of the Orthodoxy, Our Father — Meditations on The Lord’s Prayer (în care, pornind de la rugăciunea Tatăl nostru, îi dezvoltă sensurile într-o serie de ample şi profunde reflecţii), Meditations on the Nicene Creed (1958, New York), Introduction to the Jesus Prayer (1959), The Holy Angels (1987, Minneapolis).

 

 

 

Principele Mircea

 

Alteţa Sa Regală Principele Mircea al României, ultimul copil al Regelui Ferdinand şi al Reginei Maria, s-a născut la Sinaia la 21 decembrie 1912/ 3 ianuarie 1913 şi a murit la 20 octombrie/ 2 noiembrie 1916, la Buftea, în timpul unei epidemii de febră tifoidă.

Regina Maria a fost foarte afectată de pierderea ultimului său copil. În memoria lui, a fondat împreună cu Lia Brătianu Societatea „Principele Mircea“, care a fiinţat în toată ţara, cu sprijinul Crucii Roşii americane, 350 de clinici pentru nou-născuţi şi centre pentru ajutorarea mamelor şi copiilor aflaţi în dificultate. Regina Maria se arăta, astfel, preocupată şi de una dintre cele mai grave probleme ale României interbelice: mortalitatea infantilă.

 

După încoronarea de la 15 octombrie 1922, Regina Maria scria:

 

Toată ziua n-am încetat să mă gândesc la Mircea al meu, care ar fi trebuit să fie aici, cel mai tânăr din mândra mea familie. M-am gândit la el, cel care dormea somnul de veci atât de liniştit în vechiul Cotroceni, la toate zilele pe care nu a avut parte să le trăiască, nici bune şi nici rele. Acum ar fi fost un băiat destul de mare. Poate că mi-ar fi ţinut trena... Micul meu Mircea, unde eşti? Micuţă viaţă, mugur care n-a fost să înflorească.63

 

Pentru moment, ultimul copil al Regelui Ferdinand și al Reginei Maria odihnește în capela Castelului Bran, acolo unde sora lui, Principesa Ileana, l-a adus, de la Cotroceni, în 1941. Odată cu inaugurarea Noii Catedrale Arhiepiscopale și Regale de la Curtea de Argeș, sicriul cu rămășițele pământești ale micului principe vor odihni, conform deciziei Regelui Mihai I, pentru totdeauna, la Curtea de Argeș, alături de fratele său mai mare, Regele Carol al II-lea, nu departe de locul unde se află părinții săi.

 

NOTE

 

63. Regina Maria a României, Capitole târzii…, p. 145.

 

 

Fragment din cartea “Susține cu a ta mână Coroana Română”

 

Regele Ferdinand I

Regina Maria

×

Căutare